Adrian Corobană

Îmi place când există operativitate. Şi se pare că şi în ASE există, din moment ce de azi dimineaţă de când am postat neregularitatea referitoare la bursa de performanţă acordată cuiva care avea media sub 8.00, până azi la prânz pagina pe care o indicam a fost ştearsă.

Ca dovadă:

Aşadar, acea înregistrare din baza de date a fost ştearsă, după cum se poate observa (linkul din imaginea de mai sus este identic cu cel din postul anterior) şi înlocuită cu:

De fapt, au înlocuit media de admitere la master (7,830), adică media pe baza căreia a fost acordată bursa de performanţă în luna octombrie 2009, cu media semestrului I de la masterul de aprofundare (9,80).

Deci “micuţii” ” s-au întrebuinţat din greu” pentru a modifica pe şustache şi pentru a da impresia că totul este în regulă. Numai că au lăsat şi urme.

Felicitări pentru operativitate şi aştept ca pe viitor aceasta să existe şi pentru studenţii fără rang.

Care este fraza preferată de îndobitocire din ASE? “Senatul Studenţesc apără sistemul democratic de reprezentare a studenţilor din comunitatea noastră academică…”

Mda… Atunci se pune întrebarea cum este apărat acest sistem democratic. Păi, ne-am putea face o idee din modul “foarte corect” de acordare a burselor de performanţă pentru membrii Senatului Studenţesc.

Să citim mai întâi articolul nr. 5, alin. 2 din Metodologia privind acordarea burselor şi a altor forme de sprijin social pentru studenţii de la învăţământul cu prezenţă în campus, în anul universitar 2009-2010.

Aşadar, studenţii cărora li se acordă această bursă de performanţă trebuie să aibă media peste 8.00.

Bineînţeles că un membru al Senatului Studenţesc, Vicepreşedinte al organismului în perioada 2008-2009 “a întrunit” această condiţie, având o medie cu moţ: 7,830. (http://social.ase.ro/burse_vizualizare.asp?id=1920)

Aşa zic şi eu ” sistem democratic de răsplătire a servilismului “.

Proiectul celor de la UNSR pentru care au câștigat finanțare  în luna noiembrie a anului trecut de la fostul Minister al Tineretului și Sportului, a prins viață. Inițial radioul UNSR era disponibil  numai pentru studenții din complexul Regie, însă de câteva zile oricine intră pe radio.unsr.ro poate asculta radioul online al studenților din București.

Se pare că presa studențească din București crește. Mă bucură această inițiativă, mai ales că odată (pe vremuri) m-am ocupat și eu cât am putut  de serios de ceea ce înseamnă presă studențească, prin revista Manage This și ziarul Student News.

Radioul este la început, așa că nu vă așteptați la cine știe ce grilă de programe. Toate astea vor veni odată cu timpul. Puteți intra pe site-ul radio.unsr.ro pentru a vizualiza programul radioului și pentru a-l asculta live.

Acum trei ani am scris următorul text. Astăzi l-am recitit și mi-am dat seama cât de actual este.

Frumoase sărbători au românii. Şi numeroase. Noroc că mai importante sunt doar câteva!

Ultima mea afirmaţie pare că o contrazice oarecum pe prima. “Dacă sunt frumoase, de ce să nu fie mai multe sărbători importante?” vă puteţi întreba.

Pentru că de sărbători, pur şi simplu nu se mai respiră de aglomeraţie: aglomeraţie în metrou, aglomeraţie în autobuz, aglomeraţie în magazine, aglomeraţie în trafic (oraşul fiind practic paralizat faţă de o zi obişnuită) şi… aglomeraţie în Piaţa Romană.

De fapt, nu cred că pot numi ceea ce se întâmplă în zona staţiei de metrou Piaţa Romană, aglomeraţie. Aproape că nu se mai poate trece. Ca pieton trebuie să te lupţi din răsputeri, să dai din coate, să te strecori şi să câştigi teren centimetru cu centimetru pentru a putea într-un final să ajungi la un amărât de semafor.

Aşadar, ca să ajungi de la staţia de metrou la semaforul de pe acelaşi trotuar ca să poţi apoi să traversezi şi să ajungi în cele din urmă în clădirea din Căderea Bastiliei îţi trebuie cam 5 minute.

Şi asta fără să exagerez. Adică în cinci minute nu parcurgi nici măcar câțiva  metri.

Cu siguranţă că v-aţi confruntat şi voi cu situaţia în care, grăbiţi fiind pentru a nu întâzia la vreun curs sau seminar şi venind dinspre staţia de metrou spre clădirea din Căderea Bastiliei sau spre orice altă clădire din campusul universitar, aţi fost nevoiţi să mergeţi încet, molcom, aşteptând să vedeţi cum puteţi ocoli toate acele persoane indecise care dau târcoale tarabelor în căutare de kitsch-uri.

Niciodată nu ştii cu adevărat încotro o apucă aceste persoane. Dacă ai crezut că se va duce la taraba din dreapta şi prin urmare tu o vei lua la stânga, surpriză, indecisul nostru o ia şi el tot la stânga, pentru că s-a răzgândit. Parcă-parcă a văzut el pe taraba din stânga ceva care-i atrage atenţia.

Măcar de ar fi doar unul care e indecis. Dar sunt cu zecile. Şi nu ştiu cum se face că imediat după ce ai terminat “dansul” cu unul dintre ei, imediat îi acorzi altuia un mic “tango”.

Şi uite-aşa din metru-n metru, tot dansezi şi tot dansezi şi te enervezi.

Şi toate astea pentru că nişte oameni doresc să comercializeze kitsch-ul. Nu era destul de mic trotuarul, trebuiau şi ei să-şi pună mesele cu produsele lor de “calitatea I”. Şi ca să fie totul perfect, mai ţin după ei şi un cârd de oameni care se plimbă din tarabă în tarabă pentru a nu mai trece nimeni.

În fine, lăsând ironia de-o parte, concluzia este că în timp ce alţii câştigă bani, tu, ca simplu trecător, sătul de kitsch, îţi faci nervi pentru că dansezi cu orice necunoscut prin Piaţa Romană.

Şi ce-i mai rău e că nici măcar nu primeşti o invitaţie la dans.

Am “îmbătrînit”. Sunt cu trei ani mai “bătrîn” faţă de momentul în care am început să pregătesc primul număr al revistei Manage This. Bătrîn, obosit şi preocupat de alte lucruri mult mai puţin boeme decît editarea unei reviste studenţeşti, după o pauză destul de mare în apariţia revistei,  am luat decizia să las altcuiva onoarea de a fi redactor-şef.

Aşa că am predat ştafeta Ralucăi,  care în ciuda puţinului timp de care dispune, fiind studentă în anul I la două facultăţi, la Marketing şi Jurnalism, a reuşit să coordoneze foarte bine redacţia, dînd o nouă faţă revistei Manage This, prin apariţia  celui de-al zecelea număr.

Veţi fi uimiţi de rezultatul muncii acestei noi echipe redacţionale, coordonată de noul redactor-şef, Raluca Ţurcanaşu, noul Art Director, Alexandru Fediuc şi umil îndrumată de  Directorul fondator (subsemnatul) şi de  Senior Art Director-ul Mircea Niculae.

Şi pentru a vă convinge că revista Manage This este pe mîini bune, vă invit să citiţi şi să răsfoiţi numărul aferent lunii februarie 2010 aici, într-o nouă platformă epaper, mult îmbunătăţită faţă de precedenta.

De trei săptămîni a început ultimul sezon al serialului Lost. Cum Lost este serialul care naşte mistere şi întrebări cu fiecare episod difuzat,  cică pînă pe 24 mai, toţi cei care au urmărit pînă acum serialul vor afla răspunsurile la toate întrebările, inclusiv cine este Smoke Monster (Fumul Negru, aşa cum îi spun romînii) şi de unde provine acesta.

Dar de ce să mai aşteptăm finalul sezonului? Pot să dau eu o sugestie cu privire la ultima chestiune. Ştiu de unde provine Fumul Negru.

Dovada:

P.S.: Pentru cei care nu l-au văzut încă pe adevăratul Fum Negru,   pot urmări un filmuleţ de pe Youtube aici.

Cristi, no offense.

Am citit zilele trecute revista National Geographic şi nu mică mi-a fost mirarea cînd am dat în paginile acesteia peste reclama de mai jos.

Vezi mai multe imagini din Animale

Ok  şi ce-i cu asta, poate veţi spune? Păi, este una dintre reclamele care îmi provoacă cea mai mare repulsie. Ca imagine nu are nimic demn de dispreţ. Este chiar drăguţ să vezi acel copil fericit alături de animalul său favorit.

Însă textul este cel care face ca reclama să devină deloc plăcută, ca să fiu cît se poate de elegant.

În partea stîngă sus a reclamei putem citi întrebarea care ne duce cu gîndul la unele lucruri urît mirositoare: “Ştiţi ce se întîmplă cu granulele pe care le-a mîncat Rex?”

La vederea unei asemenea machete într-o revistă, primul impuls ar fi să răspunzi la întrebarea de mai sus astfel: “Da, ştiu, că doar nu sunt idiot! Dar nu vreau să-mi amintească o reclamă acest lucru şi nu vreau ca această reclamă să mă determine să mă gîndesc involuntar la chestii nu prea plăcute.”

După ce îţi trec o grămadă de imagini scîrboase prin minte, începi să-ţi pui întrebarea de ce au făcut asta. Oare doar granulele cu pricina au puterea magică de a-l face pe un cîine să lase cîteva excremente prin curte, prin parc sau pe trotuar (aşa cum de multe ori vedem prin scumpa Capitală)?

Bineînţeles că nu. Chiar şi un maidanez puricos şi amărît, care mănîncă din gunoaie tot va lăsa… “dovezi solide” (ca să mă exprim conform reclamei).

Păcat că firma respectivă nu comercializează şi nişte băuturi pentru cîini. Propun un lapte miraculos, special creat pentru cîini, care normal că-i va face … (aţi ghicit)…. să lase dovezi lichide.

Bleah!