Adrian Corobană

Pentru că în postul anterior am scris despre multitudinea de telefoane care mă înconjoară, pun și eu următoarele întrebări: Nu-i mișto să fii abonat de cinci ani la Vodafone, să plătești o factură de 15  euro și să ai opțiuni mai puține decât cineva cu o cartelă prepay  Vodafone de 5 euro? La fel, nu-i mișto să ai două abonamente la Orange, să plătești o factură de 20 euro și să ai mult mai puține minute în rețea și mult mai puține alte opțiuni decât cineva care folosește o cartelă prepay Orange de 5 euro?

Atunci, de ce să plătesc 35 de euro pentru niște avantaje mult mai puține decât cele pe care le-aș avea plătind doar 10 euro?

Așa că am hotărât ca atunci când îmi expiră perioada de valabilitate a unui contract de abonament să mă duc imediat să-l și reziliez…De acum înainte, mă reprofilez pe cartele prepay. Plătești mult mai puțin, cu doar 5 euro având o mulțime de minute în rețeaua Vodafone și câteva zeci de minute naționale, iar cu alți 5 euro ai o mulțime de minute în rețeaua Orange și alte câteva zeci de minute naționale. Ca să nu mai vorbim de  minutele internaționale oferite.

Unde mai pui că scapi și de ceva telefoane… Așa că pare afacerea perfectă. Mai greu cu schimbatul numerelor și aflarea lor de către cunoscuți…

Situația asta e ceea ce eu numesc ”paradoxul cartelelor prepay”. Iar acest paradox devine uneori chiar frustrant pentru tine, un abonat cu ștate vechi.

Am ajuns la performanţa de a umbla cu o adevărată centrală telefonică după mine. Ca şi cum un telefon nu mi-ar fi fost de ajuns, nu m-am mulţumit cu două, nici cu trei, ci cu patru telefoane.

Chiar şi eu îmi pun întrebări de tipul: “Ce naiba fac cu atîtea telefoane?”" De ce am nevoie de atîtea telefoane?” ” Oare chiar îmi place să sune două telefoane în acelaşi timp, astfel încît să nu ştiu la care dintre ele să răspund?”

Un posibil răspuns ar putea fi faptul că sunt incompetent şi sufăr de ceea ce se numeşte “fonofilie”. Cunosc termenul din anul II de facultate, de la Fundamentele Managementului Organizaţiei, însă pe cît de mult rîdeam atunci de principiul lui Peter, papiromanie, fonofilie, ierarhofilie, pe atît de mult îmi dau seama acum că sunt suspect de fonofilie.

Fonofilia reprezintă acel ansamblu de  manifestări prin care un manager sau un angajat îşi ascunde incompetenţa ocupîndu-se cu telefoane şi emailuri inutile, dar care îi ocupă timp. Un prim semn este dat de numărul de telefoane pe care le utilizează.

Iar cum eu am depăşit de mult numărul normal de telefoane la care vorbesc zilnic, pot afirma lejer că dacă nu sufăr de fonofilie, cu siguranţă sunt suspect de fonofilie.

Aşa că e timpul ca treptat să renunţ la cîteva telefoane. Treptat, doar. Nu de alta, dar mi-e să nu le simt lipsa şi dau pe urmă în altceva…

De ceva timp, cam la o săptămână, atunci când simt nevoia să ies din rutina zilnică, intru pe un site foarte interesant, Comunitate FOTO.

Simt nevoia să scriu despre el și să-l recomand, datorită fotografiilor minunate și foarte expresive postate. Cei de acolo fac o treabă foarte bună prin fotografiile pe care le realizează.

Pur și simplu, mă încântă, iar orice alte comentarii sunt de prisos.

Oau! E  “djihad” pe blogul ăstora de la Senatul Studenţesc.

La aproape doi ani de la momentul când s-a pus prima dată problema orarului programelor de master de aprofundare, s-au trezit şi ei din somnul de frumuseţe (fie vorba între noi, somnul e cam de îngrăşare) şi au început să scrie nişte propuneri pentru îmbunătăţirea orarului.

Serios vorbind, iniţiativa este foarte bună, însă cam tardivă. E cumva primul an în care avem problema asta a orarelor inadecvate? Nu de alta, dar anul trecut parcă tot la fel era…

Ceea ce am remarcat este încrâncenarea cu care se discută pe această temă. Dacă să fie puse  orele dimineaţa sau seara? Ceea ce nu am înţeles este de ce îi deranjează pe unii ca orele să fie puse seara. Dimineaţa e lesne de înţeles că mulţi dintre studenţi mai trec şi pe la serviciu, deci începere cursurilor la master undeva după ora16.30 sau după ora 18.00 nu văd cu ce i-ar deranja pe cei care nu lucrează.

În fine, sper numai ca această iniţiativă să aibă rezultate şi să nu fie ceva de genul “Mircea, fă-te că lucrezi!” (“Mircea, când te prezint, tu arăţi că lucrezi!” de la Revoluţie). A se viziona secundele 40-48 din  filmuleţul de mai jos.

Voi urmări subiectul şi aştept cu interes rezultatele iniţiativei Senatului Studenţesc.

Întotdeauna m-a amuzat că absolvenții și elevii de la Sava își spun ”saviști” sau cei de la Lazăr, ”lăzăriști”. Așa că am hotărât să spun despre mine că sunt ”cuzist”. Doar am terminat Liceul Alexandru Ioan Cuza, fostul MF3 din București, nu? Și postez asta, pentru că azi este 24 ianuarie.

Nu pot să nu-mi amintesc de ziua de 24 ianuarie ca fiind ziua liceului pe care l-am absolvit. La aproape 5 ani de la absolvire, pot spune că mi-e dor de acele vremuri mai mult ca oricând. Anii liceului  au contribuit enorm la formarea mea, datorită profesorilor extraordinari de acolo. Au fost  4 ani în care mi-am făcut prieteni pe viață și în care nu trecea o zi în care să nu râd în hohote în clasă împreună cu o bună parte dintre colegii mei.

Postez mai jos o fotografie cu statuia sau așa cum i se mai spune ”căpățâna” din curtea liceului. În fotografie apare unul dintre dascălii de excepție ai acestui liceu, Adrian Săvoiu. Numele vă este cunoscut tuturor, chiar dacă nu ați studiat la acest liceu, pentru că Adrian Săvoiu este autorul unuia dintre cele mai bune manuale de limba și literatura română pentru clasa a-XI-a. Mă bucur că am avut onoarea de a-mi fi profesor de limba și literatura română.

Orice s-ar spune, Liceul Alexandru Ioan Cuza rămâne cel mai bun liceu din sectorul 3 și unul dintre cele mai bune licee din București, chiar dacă numele său stă sub umbra renumelui  ”MF3”, iar performanțele actuale ale elevilor săi sub umbra performanțelor elevilor din perioada sa de glorie.

P.S.: Ca și amănunte picante despre MF3. Aici s-a filmat ”Liceenii”. Printre absolvenții de renume ai liceului se regăsesc mulți actori și multe vedete de televiziune: Bendeac, Huidu, Herjeu, Angel Popescu (Mondenii), Valentin Teodosiu, Ovidiu Niculescu… și academicianul  Dan Tufiș.

Cum în ultima vreme parcă nu mai există moda aceea de a spune bancuri și pentru că mi-am amintit de bancul pe care l-am și postat, cred că ar trebui să scriu despre ”Studențiada Bancurilor”.

Este vorba despre un proiect al celor de la UNSR, un concurs de bancuri ce se va desfășura în Club Princess. Ceea ce este inedit, este organizarea concursului de bancuri ca un spectacol cu public în care fiecare participant trebuie să prezinte în fața spectatorilor un număr de bancuri conform unui regulament de concurs. După fiecare interpretare concurentul va primi un punctaj din partea juriului. Primii 4 concurenți, în ordinea punctajului acumulat la finalul fiecărei etape, se califică în etapa finală. Bancurile trimise pentru înscriere sunt folosite doar pentru o eventuală preselecție și nu sunt luate în considerare în concurs.

Pentru fiecare Banc vor fi punctate – originalitatea – 40%, interpretarea 40%, interesul publucului 20%.

Înscrierea la Concurs se poate face doar începând cu data de 20.01.2010, până în data de 20.02.2010.

Pentru a se înscrie la concurs doritorii trebuie să trimită un email cu datele de contact (nume, prenume, e-mail, număr de telefon ) însoțite de 5 bancuri la alegere la adresa concurs@bancurimisto.ro.

Programul Concursului este:

Prima etapă : vineri 29 ianuarie, Club Princess, orele 19.00-22.00

A doua etapă: vineri 5 februarie, Club Princess, orele 19.00-22.00

A treia etapă: vineri 12 februarie, Club Princess, orele 19.00-22.00

Finala: vineri 5 martie, Club Princess, orele 19.00-22.00

Pentru mai multe detalii și înscriere puteți accesa concurs.bancurimisto.ro

Învăț de zor la Drept. Am de până la trei ori mai mult de citit pentru un examen decât aveam la ASE. Și cum în noaptea asta nu prea o să dorm, pentru că trebuie să învăț,  iar mâine la 10 am examen, sper doar că nu o să ajung ca tipul din spotul publicitar de mai jos. Mai ales că am auzit povești dintr-astea. Deci unii chiar au pățit-o.

Adaug și mențiunea că eu nu prea beau ceea ce e pe bază de cofeină atunci când învăț, pentru că … mă ia somnul de la astfel de băuturi. Paradoxal, știu.

Și apropo de sesiune, mi-am amintit de un banc despre cum învață studenții pentru examene.

Se dorește realizarea unui studiu care să stabilească în cât timp poate învăța un om limba chineză. Astfel, sunt chestionate 3 mari genii ale omenirii și un student. Primul geniu răspunde că într-o lună, cel de-al doilea în trei săptămâni, iar cel de-al treilea în două săptămâni. Fiind întrebat și studentul, acesta răspunde printr-o întrebare: ”Păi, când e examenul?”